O fetiță din județul Botoșani, care fusese dată dispărută vineri seară, a fost găsită decedată, sâmbătă dimineață, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului Jijia, comuna Albești.

Se presupune că a fost ucisă, iar peste o sută de polițiști, jandarmi și pompieri caută suspectul, a transmis IPJ Botoșani.

Minora, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă vineri, în jurul orei 20:00, pentru a merge la o rudă din apropiere, dar nu a mai revenit.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de omor calificat, ancheta fiind coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Botoșani.