Crimă înfiorătoare într-un oraș din județul Botoșani. O femeie de 58 de ani a fost torturată de soțul gelos timp de cinci zile și în cele din urmă a fost ucisă în bătaie. Bărbatul de 60 de ani este arestat preventiv.
Miercuri, 18 octombrie, bărbatul de 60 de ani din Flămânzi a sunat la 112 și a anunțat că soția lui se simte rău și zace inconștientă în apartamentul familiei. La fața locului au ajuns echipajele de la Ambulanță.
„A fost găsită decedată, semnele clinice nu impuneau măsuri de resuscitare, pacienta prezenta multiple echimoze, fracturi abdominale și ale membrelor superioare și inferioare, toate acestea fiind semne ale violenței fizice”, a spus Bogdan Ursu, director medical SAJ Botoșani, pentru ȘtirileProTV.ro.
Imediat a fost alertată poliția, iar agenții sosiți la fața locului l-au interogat pe bărbat, încercând să afle ce s-a întâmplat. Individul a mărturisit în cele din urmă că și-a bătut nevasta.
El le-a povestit anchetatorilor că lucra în construcții în afara județului și lipsea mult timp de acasă. Permanent era măcinat de bănuiala că este înșelat.
„Pe fondul geloziei i-a aplicat în repetate rânduri lovituri peste întreaga suprafață a corpului soției sale”, a afirmat Valeriu Chihaia, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.
Cei doi soți au împreună cinci copii majori plecați în străinătate. Pentru că veniturile familiei erau foarte mici erau ajutați de asistența socială periodic, însă nimeni nu știa despre conflictele violente care se petreceau acasă la ei.
„Nu au fost în evidența compartimentului de asistență socială ca o familie problematică în sensul că nu am primit sesizări cu privire la situația lor conflictuală”, a precizat Ramona Elena Sadagurschi, inspector în asistență socială.
Individul a fost arestat preventiv și riscă până la 20 de ani de închisoare.