Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ITI „Țara de Sus”, înființată la nivelul județelor Botoșani, Suceava și Iași, cu 125 de municipii, orașe și comune componente, a obținut finanțare pentru creșterea capacității administrative și actualizarea strategiei de dezvoltare a teritoriului prin Investiții Teritoriale Integrate.
„Pot spune că obținerea acestei finanțări este o reușită mult așteptată, având în vedere numeroasele obstacole de ordin tehnic, birocratic și politic survenite de-a lungul celor patru ani de la înființare”, a declarat senatorul Lucian Trufin, inițiatorul ADI ITI „Țara de Sus”.
Fondurile au fost alocate de Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene (MIPE), urmând a fi utilizate pentru angajarea de personal specializat în scrierea documentațiilor aferente liniilor de finanțare pe care ADI ITI „Țara de Sus” le poate accesa în actualele și viitoarele exerciții financiare.
„Alături de președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, și administratorul public al județului, Cristian Nistor, am făcut front comun și am depus o nouă cererea de finanțare cu respectarea tuturor exigențelor și termenelor. Acest mecanism ITI aparține tuturor cetățenilor marginalizați din nord-estul țării, a căror primari și-au dat mâna în această asociere pentru a micșora decalajele de dezvoltare între regiunea noastră și celelalte regiuni din România și Uniunea Europeană”, a completat Lucian Trufin.
ADI ITI „Țara de Sus” urmărește atragerea fondurilor europene în mod direct, obiectivele vizate fiind dezvoltarea sectorului IMM, inovarea tehnologică, creșterea competitivității economiei, îmbunătățirea sistemului de sănătate, crearea unei rețele de incubatoare de afaceri și parcuri științifice, modernizarea infrastructurii, dezvoltarea parteneriatului dintre public și privat, regenerarea urbană și rurală.