Pompierii din Dorohoi s-au mobilizat, joi, pentru salvarea vieții unui tânăr de 17 ani, care are nevoie urgentă de sânge.
Aceștia s-au prezentat la Centrul de Transfuzii Sanguine din municipiul Botoșani, unde au donat sânge atât pentru Constantin, cât și pentru alți oameni aflați în situații critice.
„Uneori propria viață stă în mâinile celor din jur sau într-o picătură de sânge pe care aceștia o pot dona pentru tine. Oameni pe care nu îi cunoști, dar care vor să ajute fără să aștepte nimic în schimb. Acțiunile vor continua până la sfârșitul anului”, transmit reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență.
La Centrul de Transfuzii Sanguine se poate dona de luni până vineri, între orele 07:30 – 13:30.