O casă din localitatea Poiana, comuna Cristineşti, a ars, în noaptea de luni spre marţi, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit la instalaţia electrică, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului Județean pentru Situaţii de Urgenţă (IJSU).

Potrivit acestora, în momentul în care s-a produs evenimentul, proprietarii nu erau acasă. Incendiul a fost observat de vecini, care au sunat la 112.

„La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului D-rohoi cu două autospeciale de stingere, dar şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Cristineşti. Aceştia au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat şi exista pericolul de propagare a flăcărilor la o altă casă din gospodărie”, au precizat oficialii ISU.

Intervenţia pompierilor a durat mai bine de cinci ore. Din interiorul casei în flăcări au fost scoase două butelii, care ar fi putut exploda.