Două persoane au fost rănite într-un accident rutier produs, joi dimineață, pe Drumul Național 29, în apropierea localității Avrămeni, transmite Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

Potrivit sursei citate, în eveniment a fost implicat un singur autoturism, care s-a răsturnat în afara părții carosabile. La fața locului au intervenit un echipaj din cadrul Stației de Pompieri din Săveni, cu o autospecială de stingere, dar și două echipaje din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță.

Echipajele au evaluat persoanele aflate în autoturism, doi bărbați de 55 și 69 de ani, care au refuzat transportul la spital. Pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de incendiu prin deconectarea bornelor de la autovehicul”, precizează IJSU Botoșani.

Cazul a rămas în atenția Poliției, care efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă.