Un poliţist din oraşul Flămânzi, care executa activităţi specifice de circulaţie rutieră, a fost lovit accidental de o maşină, vineri, agentul fiind transportat la spital, anunţă Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Botoşani.

„Am fost sesizaţi cu privire la faptul că un poliţist, de 24 de ani, din cadrul Poliţiei Oraşului Flămânzi, a fost lovit accidental de o maşină în timp ce se afla pe partea carosabilă. Poliţistul executa activităţi specifice de circulaţie rutieră şi, în momentul în care a efectuat semnal de oprire unui autoturism, acesta a redus viteza pentru a opri, iar din spate, pe acelaşi sens de deplasare, s-a angajat în depăşire un alt auto care l-a acroşat pe agent”, precizează sursa citată.

Poliţistul purta uniformă cu elemente reflectorizante, specifică Poliţiei Rutiere.

Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul autoturismului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Poliția efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.