Câştigul salarial mediu net a urcat, în luna martie, la 5.185 de lei, echivalentul a peste 1.000 de euro, cu aproape 14 procente mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în zona economică, aceste creşteri au fost ca urmare a acordării unor prime, a unor sume din profitul net, precum şi a încasărilor mai mari ale companiilor.

Cel mai mult au câştigat angajaţii din industria tutunului – peste 13.000 de lei, urmaţi de cei din domeniul asigurărilor, intermedierilor financiare şi telecomunicaţiilor, iar cel mai puţin s-a câştigat în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte – 2.800 de lei.

În sectorul bugetar, câştigul mediu net a crescut faţă de luna februarie cu aproape 7 procente în sănătate şi asistenţă socială, cu 4,6 în învăţământ şi 1,7% în administraţia publică.