Crescătorul de animale căruia i-au ars vacile și furajul, luna trecută, a avut parte de o surpriză emoționantă. În cadrul Târgului Regional de Zootehnie de la Popăuți, un grup membri ai Asociației Crescătorilor de Taurine din Botoșani l-au anunțat pe fermierul din Grivița, comuna Cordăreni, că cinci familii de crescători de vaci îi vor dona fiecare câte un animal.

La mijlocul lunii trecute, ferma familiei din Cordăreni a fost cuprinsă de flăcări. Stelian Ionescu, care se afla în acel moment în apropierea grajdului, a auzit cum se agitau animalele sale și a ieșit. Atunci a văzut focul și a sunat la 112. El a declarat ulterior că numărul animalelor pierdute este de 54. „Eram în rulotă. Nu am mai reușit să salvez nici animalele. Erau 54 de vaci adulte. Nu aveam asigurare”, a spus proprietarul Paul Ionescu, potrivit Agrointel.ro.

Botoșăneanul în vârstă de 49 de ani și-a creat, în urmă cu vreo șapte ani, propria  afacere în agricultură, crescând vaci pentru lapte și pentru carne. Întreaga fermă era pe persoană fizică, la ea muncind atât Stelian Ionescu, cât și tatăl acestuia, dar și fiul său. După ani de muncă, el a ajuns să construiască o adevărată exploatație, în care avea peste 100 de bovine. Pe lângă vacile care au pierdut în incendiu, au ars, de asemenea, adăpostul de animale, aproximativ 18 de tone de furaje, patru generatoare de curent, un compresor aer, roata de la o cisternă, o mulgătoare, un autoturism, o motopompă și s-au degradat alte bunuri din apropiere.

Din solidaritate cu colegul lor fermier, mai mulți crescători au decis să contribuie fiecare cu câte un animal de rasă care să ajute la refacerea efectivului pierdut în incendiu.

„Asta este mândria noastră, a fermierilor, ca să-ți prezinți munca de 25 de ani, de 20 de ani, vrem să fim alături de fermierul care a fost un om muncitor și a ajuns la un efectiv de 70 de animale și a rămas fără niciuna. Noi, din cadrul asociației de fermieri, eu familia Coșoreanu cu ferma pe care o dețin în dăruiesc o vițică, asta alb cu negru. Coșoreanu Ionel îi dă o junică fătată de 4 luni, Croitoru Cristi o junică și Arsanie Lulu o junică”, a anunțat unul dintre fermierii care au donat văcuțele, potrivit sursei citate.

A mai donat și Mitică Vieriu de la Știubieni o vițică de un an și jumătate, în timp ce Valeriu Iftime, președintele Camerei de Comerț a anunțat și el că va achiziționa una dintre junincile prezentate la parada de animale organizată în cadrul târgului. „Să fiți tare că Dumnezeu are grijă de toată lumea”, i-au transmis fermierii botoșăneni lui Paul Ionescu, botoșăneanul încercat de soartă și care, emoționat de gestul colegilor săi fermieri, nu și-a mai putut stăpâni lacrimile.