Primarul comunei Drăgușeni din județul Botoșani, Eugen Nechita, a declarat că pe fondul lipsei precipitațiilor, în localitate se înregistrează o criză fără precedent a apei în sol, cu impact puternic asupra crescătorilor de animale, cărora li se asigură apa cu cisternele de către administrația locală.

El subliniază că situația este cu atât mai îngrijorătoare cu cât acest fenomen se înregistrează în luna mai, în condițiile în care în anii precedenți criza apei pentru animale apărea în lunile iulie și august, când temperaturile exterioare erau caniculare.

„Anii trecuţi, noi căram apă la animale din luna iulie. La ora aceasta, în luna mai, noi deja cărăm apă cu cisterna la animale, acolo unde nu este apă. Este o situaţie nemaiîntâlnită. Pânza freatică este din ce în ce mai joasă. Fântânile care au de la şapte la 12 tuburi deja sunt seci. Au puţină apă doar fântânile care au adâncimea mai mare. Asta denotă că pânza freatică coboară din ce în ce mai mult”, a declarat, pentru Agerpres, primarul din Drăgușeni.

Pentru a veni în întâmpinarea crescătorilor de animale, reprezentanții Primăriei au amenajat mai multe adăpători pe raza comunei, care sunt alimentate cu apă, transportată cu o cisternă din dotarea administrației.

Potrivit primarului, fermierii din comuna Drăgușeni au peste 4.600 de ovine și 1.200 de bovine.