Angajații Agenției pentru Protecția Mediului (APM) din Botoșani au întrerupt lucrul, luni, timp de două ore, solicitând alinierea salariilor cu cele acordate în cadrul instituției centrale.
Pe durata protestului, nu au fost preluate documentații. Manifestări similare au loc în mai multe agenții din țară, iar joi va avea loc un miting la București.
„În prezent, angajații Agenției de Protecția Mediului Botoșani sunt afectați de discriminările salariale, de salariile mici comparativ cu volumul mare de muncă, de personalul insuficient, de echipamentele folosite uzate moral și fizic și sunt pregătiți ca în cazul neadoptării PLX 67/2024 în Camera Deputaților, să inițieze formele de protest prevăzute de normele legale în vigoare”, au precizat reprezentanții APM.