Poliţiştii de la transporturi din cinci judeţe au efectuat, duminică, 22 de percheziţii în comunele Manoleasa şi Ripiceni din judeţul Botoşani, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.
Potrivit sursei citate, percheziţiile au avut loc la sediile unor societăţi comerciale care au ca obiect de activitate comercializarea de produse piscicole, precum şi la persoane fizice bănuite de infracţiuni la regimul navigaţiei şi braconaj piscicol.
„Poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Iaşi, Biroul de Investigare a Fraudelor şi Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Botoşani, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Suceava, Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Bacău, Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Neamţ, poliţişti ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Botoşani şi jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău pun în executare 22 de mandate de percheziţie domiciliară emise de Tribunalul Galaţi şi Judecătoria Săveni, la sediul unor societăţi comerciale care au ca obiect de activitate comercializarea de produse piscicole, precum şi la persoane fizice bănuite de infracţiuni la regimul navigaţiei şi braconaj piscicol, din comunele Ripiceni (19 locaţii) şi Manoleasa (3 locaţii), judeţul Botoşani”, a precizat oficialul IPJ.
Peste 100 de forţe de ordine au fost angrenate în acţiune pentru probarea activităţii infracţionale a persoanelor care pun în exploatare/navigaţie ambarcaţiuni de pescuit comercial neînregistrate la Autoritatea Navală Română, cu care efectuează activităţi de pescuit comercial pe lacul de acumulare Stânca-Costeşti, folosind unelte ilegale (setci monofilament), ulterior peştele fiind comercializat de către societăţi de profil fără documente legale.