Termenul limită de depunere a cererilor de plată în cadrul Campaniei 2024 este 7 iunie, inclusiv, informează, luni, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Conform sursei citate, fermierii vor beneficia de sprijin în accesarea intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic, dar şi în ceea ce priveşte schemele de sprijin compensatoriu de mediu şi climă în Campania 2024.
Cererile de plată se depun electronic, prin accesarea aplicaţiei IPA-Online.
Astfel, fermierii se vor prezenta la sediile APIA pentru semnarea cererilor, iar cei care vor utiliza semnătura electronică vor anunţa în prealabil prin mesaj telefonic sau prin e-mail funcţionarul responsabil.
„Este foarte important ca fermierii să verifice cu deosebită atenţie informaţiile înscrise în documentaţia depusă, înainte de închiderea Cererii de plată pentru Campania 2024”, se menţionează în comunicat.
Potrivit APIA, fermierii care solicită plăţi directe sau plăţi anuale prin intervenţii sub formă de plăţi directe şi intervenţii pentru dezvoltare rurală, finanţate din fonduri europene, trebuie să respecte normele privind condiţionalitatea pe întreaga exploataţie agricolă, inclusiv pe cele neeligibile şi pe cele care nu mai sunt folosite în scopul producţiei – şi pe tot parcursul anului.