În judeţul Botoşani, o descoperire de acum peste 20 de ani ani păstrează încă mistere nedezlegate. Este vorba despre un mormânt bizar în care au fost îngropaţi doar doi cai. Nici urmă de schelet uman, care să ducă cu gândul imediat la o ofrandă. Arheologii iau în calcul o multitudine de variante însă nu există, până acum, nicio explicaţie precisă despre mormintele vechi de peste 4.000 de ani.

Pe malul Prutului, în judeţul Botoşani, câmpurile sunt pline de movile misterioase. Arheologii spun că sunt morminte străvechi ale unor populaţii migratoare, cele mai vechi din epoca bronzului, adică cu 1.800 de ani înainte de Hristos.

Se numesc tumuli şi, în cele mai multe dintre acestea, zac războinici de demult, fie traci, fie migratori de diferite neamuri. Printre aceste movile, s-a descoperit, în 1997, la Ripiceni, un mormânt bizar, ale cărui mistere încă nu au fost pătrunse.

În locul unui schelet uman, pe fundul gropii din interiorul tumulului au fost găsite schelete de cai. Practic era un tumul ridicat pentru un defunt de vază, doar că, în loc de un războinici aristocrat din epoca bronzului, au fost găsiţi doi cai, înmormântaţi cu toate onorurile. Umplutura gropii era formată din pământ bătătorit, cu urme puternice de arsură, cărbuni și câteva așchii din silex.

„Cărbuni şi pământ ars au fost sesizate şi pe fundul camerei, unde s-au aflat, aparent în neorânduială, oase provenite, așa cum arată analiza osteologică, de la doi cai. Acestea nu prezentau semne de ardere; doar pe unele porțiuni păstrate de la vertebre şi pe un maxilar superior s-au sesizat urme de culoare violacee, ceea ce ne îndeamnă să credem că resturile au fost depuse după stingerea rugului din groapă, dar într-un moment când focul încă mai mocnea”, arată arheologul doctor Florentin Burtănescu în publicaţia de specialitate „Forum cultural”.

Totodată, arheologii nu au descoperit nicio rămăşiţă umană în acest mormânt, existând convingerea că tumulul a fost ridicat pentru cei doi cai în mod special. În acest context, mormântul este unic în România, majoritatea cailor fiind îngropaţi doar alături de stăpânii acestora ca ofrandă.

Cai înmormântaţi ca pe nobili

În epoca bronzului, istoricii europeni atestă un cult al calului, în special al calului de luptă, folosit de aristocraţie în război. O dovadă este „calul de la Uffington” o reprezentare rituală din Marea Britanie, statutul special acordat cailor de popoarele de stepă relevate prin descoperirile arheologice dar şi mormântul cailor de la Ripiceni Botoşani.

„Fără doar şi poate, relaţia dintre aristocraţie şi cai îşi are rădăcinile în ideea războinicului nobil. Calul era parte a unui simbol ideatic, o unealtă a războiului, un simbol al apartenenţei la o castă superioară în cadrul societăţii. Caracteristici precum nobleţe, inteligenţă şi curaj sunt calităţi în mod normal atribuite calului; toate caracteristicile unui nobil”, arată istoricul Anne Marie Carstens, în lucrarea sa „Cum să înmormântezi un lider: semnificaţiile calului la înmormântările artistocratice”.

Totodată, oasele cailor nu au fost pur şi simplu aruncate într-o groapă, ele beneficiază şi de inventar funerar.

„Deasupra gropii, la 5-10 cm, spre centrul ei, au fost descoperite două pietre şi fragmentele unui vas a cărui formă nu a putut fi reconstituită, din pastă neagră, cu slip brun-cărămiziu pe suprafaţa exterioară, cu degresant din cioburi pisate şi rare bucăţi de calcar, ce poartă un decor incizat, cu triunghiuri haşurate. În vasul ce prezintă pe suprafaţa exterioară urme de arsură s-a aflat un os de animal. Un mic fragment de la acest recipient a fost descoperit pe fundul gropii, printre oasele celor doi cai”, arată Burtănescu.