S-a desemnat câștigătorul licitației de proiectare a drumului de mare viteză Botoșani – Suceava, unul dintre cele mai ambițioase obiective din regiunea de nord-est, anunță președintele Consiliului Județean (CJ), Doina Federovici.

Potrivit oficialului, documentația tehnică va fi realizată de asocierea de firme condusă de Consitrans SRL, valoarea contractului atribuit ridicându-se la 14.277.760 de lei fără TVA. Fondurile sunt asigurate din Programul de Transport 2021-2027 în proporție de 98%, urmând ca autoritățile locale și județene din Suceava și Botoșani să contribuie, în părți egale, pentru asigurarea cofinanțării de 2%.

Proiectul este implementat de o comisie comună formată din specialiști ai celor două consiliilor județene, în parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

„Este un proiect foarte important pentru regiunea noastră, un adevărat pașaport pentru dezvoltare. Chiar dacă la început puțini au fost cei care au crezut în el, am demonstrat că prin implicarea echipei de proiect am reușit să finalizăm o primă etapă importantă. Este mult de muncă, dar avem determinarea de a realiza cât mai repede documentația tehnică”, a afirmat Doina Federovici.