Mulți români riscă să aibă salarii mai mici în urma măsurilor luate de Guvern. Pe 1 ianuarie 2022, a intrat în vigoare legea care le interzice angajatorilor să țină lucrătorii mai mult de doi ani pe salariul minim pe economie. Așadar, în 2024 a expirat termenul, deci tuturor angajaților în această situație trebuie să le crească salariul.
Anul trecut, Guvernul a decis ca 200 de lei din salariul minim pe economie să fie scutiți de anumite impozite. Deci, odată ce salariul acestor angajați va depăși minimul pe economie, ei nu vor mai beneficia de această scutire. Cu alte cuvinte, mai mulți bani la stat, mai puțini bani în mâna angajatului.
Pornim de la salariul brut pe economie – 3.300 de lei brut. Vedem că în mână angajatul primește în mână 2.079 de lei. Dacă vorbim de o persoană care lucrează deja de doi ani pe acest salariu, atunci patronul este obligat să-i crească leafa. Să spunem că adaugă 10 lei. Ce se întâmplă? Nu mai beneficiază de scutirea de impozit pentru 200 de lei și, deși i-a crescut salariul, va primi de fapt mai puțini bani cu aproximativ 80 de lei, pentru că statul încasează mai mult.
Cât trebuie patronul să dea în plus pentru ca angajatului să nu-i scadă salariul? 150 de lei la salariul brut, dar toți acești bani se duc la stat. Mai clar, angajatorul este nevoit să dea statului 150 de lei pentru fiecare astfel de lucrător pe lună, ca să nu scadă salariile nete, arată o analiză Digi24.
„Politicienii noștri nu s-au gândit că au dat o lege într-o direcție, după care au dat o lege în direcția opusă. În mod foarte clar, vor fi angajați care vor fi dați afară și nu vor fi reangajați, care vor începe să lucreze iar la negru sau care își vor pierde locurile de muncă. Deci, ne aflăm într-o situație în care statul are eventual ceva de câștigat în urma acestor legi, însă angajații și angajatorii au doar de pierdut sau dureri de cap suplimentare cu care se confruntă la început de an”, spune Christian Năsulea, profesor de economie.