De duminică seară se instalează iarna veritabilă, pentru câteva zile. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod galben de ninsori moderate, viscol și polei pentru județul Botoșani.
Atenționarea intră în vigoare la ora 18:00 și este valabilă până marți, la ora 10:00. În acest interval, va ninge moderat cantitativ și se va depune strat de zăpadă, care local va atinge 10-15 cm. Vântul va avea intensificări, cu viteze de 55-70 km/h, viscolind zăpadă și reducând vizibilitatea.
Temperaturile vor scădea simţitor în toată ţara, iar senzaţia de frig va fi amplificată de vânt – spune Mihai Timu de la Administraţia Naţională de Meteorologie.
„Primele zone care vor simţi răcirea vor fi zonele montane şi Moldova, urmând ca răcirea să se generalizeze luni şi marţi în toate regiunile. Practic o să ajungem la o vreme chiar mai rece decât în mod obişnuit pentru această dată. Asta înseamnă că luni, marţi şi chiar şi miercuri în jumătatea de nord a teritoriului, chiar şi pe timpul zilei. vor fi maxime uşor negative. De asemenea, trebuie să mai fim atenţi la intensificările de vânt, mai ales din cursul zilelor de luni şi marţi din partea de est şi sud-est a teritoriului şi la un moment dat ninsori vor apărea”, a afirmat Mihai Timu la Radio România.