Pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină, miercuri seară, pentru stingerea a două incendii de vegetație și deșeuri, produse în două localități din județul Botoșani, anunță Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

Potrivit sursei citate, la Silișcani au ars peste trei tone de deșeuri menajere, fiind chemați în ajutor pompierii din Botoșani și voluntarii din Gorbănești. Aceștia au acționat cu o autospecială de stingere. La Tătărășeni au fost distruse de flăcări aproximativ cinci hectare de vegetație uscată și stuf. Pentru stingerea incendiului au acționat pompierii din Darabani și serviciul voluntar din Havârna, cu două autospeciale de stingere.

„Cele două incendii au fost generate de utilizarea focului deschis în spații deschise. Potrivit legislației privind protecția mediului, este interzisă arderea miriștilor, a turbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase. Astfel, cetățenii trebuie să respecte prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare”, precizează IJSU.