Ziua Internațională a Copilului a fost marcată, sâmbătă, și în comuna Prăjeni, județul Botoșani, acolo unde peste 20 de copii, însoțiți de părinți, au participat la „Atelierul copiilor fericiți”, un atelier de art-terpie și exprimare emoțională dedicat copiilor și tinerilor cu dizabilități din mediul rural.
Desfășurat în cadrul Primăriei comunei Prăjeni, evenimentul a fost organizat de Asociația „Conexiuni pentru comunitate”, iar atelierul face parte din proiectul „Conectare prin culoare”, sprijinit de Fundația pentru Comunitate și Mol România, prin programul Mol pentru Sănătatea Copiilor 2023-2024.
Aproximativ două ore, copiii au realizat diverse activități de socializare și de exprimare a emoțiilor și a creativității, sub coordonarea unei echipe mobile formată dintr-un asistent social, un psiholog și un ergoterapeut.
De la finele anului 2023, echipa mobilă reușește să ajungă bilunar în câteva comune ce aparțin județului Botoșani, cu scopul de a contribui la creșterea armonioasă a celor mici, la consolidarea unei relații sănătoase cu părinții și la dezvoltarea abilităților cognitive și artistice.
„Reușim să ne deplasăm în comunitățile rurale din județul Botoșani, pentru a derula aceste ateliere dedicate copiilor cu dizabilități și familiilor lor, acolo unde accesul la centrele de zi sau la terapeuți specializați este redus”, a declarat Carmen Șmit, asistent social în cadrul DGASPC Botoșani și coordonatoarea Asociației „Conexiuni pentru comunitate”.
(Anca SAVEL)