Pomul de Crăciun poate deveni un adevărat pericol dacă nu respectăm anumite reguli privind amplasarea şi iluminatul.
Pompierii atrag atenţia asupra acestor riscuri şi fac o serie de recomandări pentru populaţie.
„Pomul de Crăciun va fi montat astfel încât să nu blocheze căile de acces şi evacuare. De asemenea, pomul se va amplasa la o distanţă corespunzătoare faţă de sobele în care se face foc, calorifere, alte aparate de încălzire şi se va lăsa distanţă faţă de perdele, draperii. Sub brad nu se vor aşeza lucruri care se aprind sau ard uşor. Totodată, la iluminatul festiv se va ţine cont ca acesta să nu fie lăsat aprins în perioadele de timp când nu sunt persoane în încăpere ori pe timpul nopţii, iar conductoarele şi legăturile să fie bine izolate”, a spus la Radio România purtătorul de cuvânt al ISU Banat, Zoriţa Mircov.