FC Botoșani a anunțat despărțirea de Virgile Pinson (27 de ani), care sosise la echipă în luna septembrie.
Plecarea lui Pinson nu este una întâmplătoare. În luna octombrie, atacantul francez a fost acuzat că ar fi pariat ilegal și, ulterior, a fost exclus din lot.
Virgile Pinson a fost reprimit după aceea la prima echipă a celor de la FC Botoșani, însă, în cele din urmă, jucătorului i s-a reziliat contractul cu formația moldoveană în cursul zilei de sâmbătă, 13 ianuarie.
„FC Botoșani anunță încetarea, de comun acord, a raporturilor contractuale cu atacantul Virgile Pinson, după un sezon și jumătate petrecut pe Municipal, perioadă în care a bifat 40 de meciuri, marcând un gol și oferind un assist. Clubul nostru îi mulțumește lui Virgile pentru perioada petrecută alături de noi și îi dorește mult succes în viitor!”, a transmis FC Botoșani.
De unde a pornit scandalul cu pariuri
Totul a plecat de la o discuție a lui Dan Alexa cu secunzii, antrenorul de la acea vreme, pe care i-a informat că la pauză va schimba sistemul de joc și că-l va introduce pe Jean Armel Drole în locul lui Virgile Pinson. Discuția a fost auzită de ivorianul de pe banca de rezerve și, după golul din minutul 41, Drole a mers chiar la Pinson și i-a spus câteva cuvinte la ureche.
Potrivit GSP.ro, cuvintele au fost: „Vezi că te schimbă la pauză”. După doar câteva zeci de secunde, Pinson a luat cartonașul galben. Schimbarea a fost făcută, iar, după meci, Dan Alexa le-a transmis celor din conducere că vrea să plece pentru că a văzut anumite lucruri ”ciudate”. Unul dintre lucruri este chiar discuția lui Drole cu Pinson.
La câteva ore distanță, în club a ajuns o informație care a întărit suspiciunile antrenorului: o femeie a vrut să parieze 10.000 de lei, înaintea meciului, că Virgile Pinson va primi un cartonaș galben! Casa de pariuri i-ar fi refuzat suma și a lăsat-o să depună doar 1.000 de lei.